 |
Diaspora
Moldoveneasca
Potrivit
legislatiei, sint recunoscute ca persoane originare
din Republica Moldova, domiciliate peste hotare, persoanele
si urmasii acestora, care provin prin obirsia, radacinile
si stramosii lor din fosta Basarabie, Bucovina de
Nord, tinutul Herta si, in special, din actualul teritoriu
al Republicii Moldova si care, pomenindu-se, in virtutea
diferitor imprejurari, dincolo de hotarele patriei
lor istorice, isi constientizeaza originea si se considera
reprezentanti ai diasporei.
Functia
de coordonare a procesului de promovare a politicii
de stat privind sustinerea diasporei moldovenesti
este realizata de organul administratiei publice centrale
al Republicii Moldova - Biroul
Relatii Interetnice.
Sustinerea
financiara a activitatilor de pastrare a identitatii
national-culturale a persoanelor originare din Republica
Moldova domiciliate peste hotare (diasporei moldovenesti)
se efectueaza din contul mijloacelor prevazute anual
in acest scop in bugetul de stat al Republicii Moldova,
precum si din mijloacele alocate de sponsori, din
donatiile benevole ale persoanelor fizice si juridice,
ale organizatiilor si fundatiilor de binefacere autohtone
si de peste hotare, din alte surse financiare legale.
Sustinerea
diasporei moldovenesti este reglementata de un sir
de acte normative ale Republicii Moldova cum ar fi:
| Nr. |
Denumirea
actului normativ |
Text |
| 1. |
Decretul
Presedintelui Republicii Moldova nr.1638 din 30.08.2000
privind sustinerea persoanelor originare din Republica
Moldova, domiciliate peste hotare, si colaborarea
cu acestea |
RO [57KB]
RU [86KB]
|
| 2. |
Hotarirea
Guvernului nr.1322 din 29.12.2000 cu privire la
unele masuri de sustinere a persoanelor originare
din Republica Moldova, domiciliate peste hotare,
cu modificari |
RO [89KB]
RU [135KB]
|
| 3. |
Hotarirea
Guvernului nr.228 din 24.02.2005 cu privire la
Consiliul coordonator al persoanelor originare
din Republica Moldova, domiciliate peste hotare |
RO [59KB]
RU [85KB]
|
| 4. |
Hotarirea
Guvernului nr.511 din 01.06.2005 cu privire la
aprobarea Regulamentului Consiliului coordonator
al persoanelor originare din Republica Moldova,
domiciliate peste hotare |
RO [63KB]
RU [96KB]
|
| 5. |
Hotarirea
Guvernului nr.809 din 10.07.2006 cu privire la
aprobarea Programului de actiuni pentru sustinerea
persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate
peste hotare (diaspora moldoveneasca), pe anii
2006-2009 |
RO [118KB]
RU [149KB]
|
| 6. |
Hotarirea
Guvernului nr.1521 din 29.12.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind sustinerea financiara
a activitatilor de pastrare a identitatii national-culturale
a persoanelor originare din Republica Moldova
domiciliate peste hotare (diasporei moldovenesti) |
RO [79KB]
RU [149KB]
|
| 7. |
Hotarirea
Guvernului nr.94 din 04.02.2008 cu privire la
aprobarea Planului national de actiuni pentru
anul 2008 privind protejarea cetatenilor Republicii
Moldova aflati peste hotare |
RO [137KB]
RU [145KB]
|
Textele
documentelor sint disponibile pentru a fi descarcate
si vizualizate in format Adobe PDF. Pentru
vizualizarea fisierelor PDF aveti nevoie de Acrobat
Reader.
Congresul IV al diasporei
moldovenesti s-a desfasurat la Chisinau in
perioada 12-14 octombrie 2010.
Organizatori
ai evenimentului au fost Biroul Relatii Interetnice, in
parteneriat cu Organizatia Internationala pentru
Migratie si in colaborare cu ministerele de resort.
Comitetul Organizatoric al Congresului a fost prezidat
de Prim-ministru Republicii Moldova Dl Vladimir
Filat.
La
Congres, au participat mai mult de 100 de delegati ai
diasporei moldovenesti, printre care lideri si membri ai
47 de asociatii diasporale si grupuri de initiativa,
oameni de afaceri, intreprinzatori si persoane emerite
din domeniul culturii, stiintei si artei – originari din
Republica Moldova domiciliati peste hotare din 25 de
tari: Austria, Belarus, Belgia, Cehia, Canada, Elvetia,
Estonia, Franta, Grecia, Germania, Israel, Italia,
Letonia, Lituania, Marea Britanie si Irlanda, Norvegia,
Portugalia, Romania, Rusia, Spania, Statele Unite ale
Americii, Suedia, Ucraina, Ungaria, precum si
reprezentanti ai organelor administrative centrale
(ministere, agentii, birouri) si societatii civile din
Republica Moldova.
Cele
mai numeroase delegatii ale conationalilor au venit din
Europa de Vest - Italia si Portugalia, iar dintre
tari noi participante au fost Spania, Belgia,
Elvetia.
Lucrarile
Congresului IV au inclus sesiuni si ateliere in cadrul
carora s-au dus discutii privind impulsionarea directiilor
prioritare de
colaborare reciproca intre: Republica
Moldova – diaspora; diaspora – diaspora; diaspora –
Republica Moldova; influentarea procesului de consolidare a
diasporei moldovenesti intru promovarea
intereselor nationale si imaginei pozitive a Republicii
Moldova; mobilizarea
asociatiilor diasporale, autoritatilor de stat,
societatii civile din Republica Moldova si
organizatiilor internationale in scopul actiunilor
comune menite sa contribuie la dezvoltarea durabila a
tarii.
Congresul
IV al diasporei moldovenestia marcat un inceput
nou in activitatea de stat in vederea sustinerii
diasporei moldovenesti.
Totodata,
cu prilejul desfasurarii Congresului IV al diasporei
moldovenesti si pentru pastrarea si promovarea
tezaurului spiritual-cultural moldovenesc peste hotare
si activitate fructuoasa in vederea dezvoltarii
relatiilor de colaborare cu Republica Moldova...” 17
reprezentantii diasporei au fost decernati cu Diplome
ale Guvernului Republicii Moldova.
De
asemenea, la 22 de persoane din diaspora li s-au coferit
distinctii de stat „...pentru merite in dezvoltarea si
intarirea relatiilor de prietenie si colaborare intru
apropierea si imbogatirea reciproca a culturilor
nationale, pentru contributie la consolidarea
conationalilor intru integrarea europeana a Republicii
Moldova si activitate obsteasca si de creatie
prodigioasa”.
Lucrarile
Congresului de doua zile au finalizat cu sesiune plenara
si adoptarea rezolutiei.
In
a treia zi de Congres, pentru delegati a fost organizata
excursia ghidata la Complexul Monastic „Curchi”, unde a
fost ascultata sfinta liturgie „Acoperemintul Maicii
Domnului”.
|